eMAG îşi deschide porţile către micii producători locali

eMAG îşi deschide porţile către micii producători locali


eMAG lansează programul „Deschide România” prin care va oferi micilor producători locali oportunitatea de a accesa cel mai mare canal românesc de vânzare online, prin listarea produselor în platforma eMAG Marketplace.

„De program vor beneficia aproximativ 400 de producători locali în primul an, iar investiţia iniţială va ajunge la peste 1 milion de lei. Pentru micii antreprenori români înscrierea în eMAG Marketplace reprezintă oportunitatea de a accesa milioane de potenţiali clienţi, iar pentru aceştia din urmă, cumpărarea produselor româneşti pe care şi le doresc, simplu şi rapid, indiferent de locul din ţară în care ele sunt fabricate. Ei vor sprijini astfel micii producători şi tradiţiile meşteşugăreşti. O cerere crescută va aduce şi noi locuri de muncă, iar astfel impactul acestui proiect în cadrul comunităţilor va fi unul de durată”, a declarat în document Florin Filote, director eMAG Marketplace.

Potrivit comunicatului companiei, micii producători locali vor beneficia şi de comisioane mai reduse, în medie, cu 50% faţă de cele standard, iar ONG-urile înscrise în proiect vor beneficia de comision 0%. Pentru primul an, eMAG estimează că aproximativ 400 de producători se vor înscrie în proiect şi vor lista pe site-ul retailerului în jur de 50.000 de produse, iar platforma va genera pentru aceştia vânzări de peste 14 milioane de lei. „În prezent, în eMAG Marketplace există 32 de producători locali cu cifră de afaceri de până la 500.000 de lei, cu peste 5.000 de produse, listate în 98 de categorii. Cumulat, până acum, aceştia au înregistrat vânzări de peste 600.000 de lei”, scrie în documentul citat.

În „Deschide România” se pot înscrie, indiferent de domeniul de activitate şi cu excepţia industriei alimentare, mici producători, ONG-uri cu activităţi de producţie din care se autofinanţează şi PFA-uri care realizează produse meşteşugăreşti. Cifra de afaceri a acestora poate să fie de până la 500.000 de lei, înregistrată în ultimul an fiscal încheiat. „În următorii cinci ani de la lansarea «Deschide România», comercianţii înscrişi în program vor cumula, prin intermediul platformei eMAG Marketplace, vânzări de 100 de milioane de lei”, se mai arată în documentul dat publicităţii de eMAG.