eMAG estimează o creştere a afacerilor cu 20% în 2017

eMAG estimează o creştere a afacerilor cu 20% în 2017


Retailerul autohton eMAG, care operează cel mai mare magazin online din regiune, a înregistrat o creştere de 40% a afacerilor în 2016, iar pentru acest an estimează, pe un scenariu conservator, un avans de 20%, a declarat joi Iulian Stanciu, CEO al holding-ului eMAG, cu prilejul lansării unui program de promovare a producătorilor din România.

Conform datelor companiei, în 2015 cifra de afaceri a retailerului eMAG în România a crescut cu 28% faţă de 2014 şi s-a situat la 1,39 miliarde lei. Compania Dante International, care operează eMAG pe pieţele din România, Bulgaria, Ungaria şi Polonia, a înregistrat în 2015 o cifră de afaceri de 1,95 miliarde lei, în creştere cu 56%.

Iulian Stanciu a precizat că, în 2016, afacerile eMAG în Bulgaria au crescut cu peste 30%, iar în Ungaria a fost un an excepţional pentru eMAG, lider de piaţă în ceea ce priveşte comenzile. În Polonia, afacerile eMAG au început să crească în ultimele două luni ale anului 2016.

Luna ianuarie 2017 a fost una slabă pentru vânzările eMAG în România, din cauza iernii, cu drumuri blocate şi frig, susţin reprezentanţii companiei, care se aşteaptă însă la reluarea creşterii pentru întreaga piaţă de comerţ electronic din România, estimată să atingă în acest an două miliarde de euro. eMAG estimează pentru toate companiile din grup afaceri de un miliard de euro.

Potrivit lui Iulian Stanciu, compania PC Garage, preluată anul trecut de eMAG, a înregistrat o creştere a afacerilor de 30%.

În 2016, investiţiile eMAG au fost de 50 milioane de euro, iar pentru 2017 retailerul a planificat investiţii de peste 50 milioane de euro, atât pe partea de tehnologie, cât şi un volum mare alocat pentru operaţiuni şi logistică, a mai precizat şeful eMAG.