skip to Main Content
Un ajutor mic pentru
viitoarele afaceri mari

Anul acesta am învățat cu toții că trebuie să adaptăm lucrurile cu care ne-am obișnuit la o nouă normalitate. Pentru că știm cât de mult contează să fim solidari, suntem alături de afacerile offline pe care schimbările le-au afectat enorm și de acele magazine care s-au gândit să facă trecerea online, dar nu au știut până acum care e cea mai bună metodă de a face pasul.

Pentru toți cei care știu că digitalizarea afacerii lor este pasul firesc, lansăm „Vreau în toată România”, un program prin care susținem magazinele offline, oferind un ajutor mic pentru viitoarele afaceri mari.

Acum e mai simplu ca niciodată să-ți extinzi
afacerea online prin eMAG Marketplace.

Milioane
de clienți

Afacerea ta online nu trebuie să cunoască limite. Prin eMAG Marketplace, produsele tale pot ajunge acum în mâinile milioanelor de români care ne sunt clienți.

0% comision.
Pe bune!

Știm cum e să fii la început de drum, de aceea suntem aici să te susținem. Ca să-ți începi afacerea online fără griji, până pe 31 martie 2021 ai 0% comision la vânzare.

1000 lei credit
pentru promovarea
produselor tale

Produsele tale au nevoie de promovare ca să iasă și mai mult în evidență. Imediat după activarea în program vei primi gratuit 1000 de lei credit prin eMAG Ads, ca toți clienții noștri să poată afla despre produsele tale.

1 an de procesare
și livrare gratuită a
comenzilor

Lasă grijile logistice in seama noastră. Dacă vii alături de noi până pe 31 martie 2021, începând cu 1 aprilie 2021 vei putea beneficia de procesarea și livrarea comenzilor gratuit, timp de 1 an, prin Fulfilment by eMAG.

Training și asistență
personalizată
gratuite

Vom fi alături de tine oricât vei rămâne pe eMAG Marketplace. Încă de la început, vei avea acces complet gratuit la tutorialele din eMAG Academy, iar unul dintre colegii noștri îți va oferi, în primele 3 luni de după listare, asistență personalizată permanentă pentru a-ți duce afacerea la următorul nivel. Din partea noastră, ca să îți fie bine.

Cam asta ne-am gândit să facem noi pentru tine. Acum, dacă te-am convins să vii și tu cu afacerea ta în online, și să începi să vinzi în toată România, alături de cei peste 23.500 de magazine partenere care ne-au creditat deja cu încrederea lor, mai ai un singur pas de făcut, simplu și rapid:

Simplu si rapid

Înscriere si eligibilitate

FAQ

Criterii eligibilitate

Care este criteriul de selecție pentru "Vreau în toată România - un ajutor mic pentru viitoarele afaceri mari"?

Programul a fost creat pentru comercianții offline care își doresc să acceseze un canal online pentru a putea vinde produsele lor mai departe și continuă dezvoltarea. Aceștia pot comercializa orice tip de produs, cu excepția celor alimentare. Pentru a se înscrie în program, o companie trebuie să îndeplinească următoarele criterii:

  1. Să fie listată pe eMAG Marketplace începând cu dată de 3 decembrie 2020, iar până la listarea pe eMAG Marketplace, să nu fi realizat niciodată vânzări prin intermediul unui canal online (vânzare de bunuri sau servicii prin intermediul tranzacțiilor electronice efectuate prin internet sau prin alte rețele mediate de calculator precum site propriu, alte tipuri de Marketplace-uri, social media cu posibilitate de vânzare etc.).
  2. Nu a avut niciodată calitatea de seller pe eMAG Marketplace anterior datei de 3 decembrie 2020, calitatea de seller pe eMAG Marketplace nici direct, nici prin afiliați anterior datei de 3 decembrie 2020 (administratorul și/sau asociații care solicită listarea trebuie să nu fi avut direct sau indirect, prin afiliați până la rude de gradul 1, calitatea de administratori sau asociați ai unei companii listate deja pe Marketplace).
  3. Până la listarea pe platforma eMAG Marketplace să nu fi realizat vânzări de bunuri sau servicii prin mediul online (vânzare de bunuri sau servicii prin intermediul tranzacțiilor electronice efectuate prin internet sau prin alte rețele mediate de calculator);
  4. Societatea a fost înființată înainte de 1 ianuarie 2020.

Cum mă pot înscrie în programul "Vreau în toată România"?

Dacă îndeplinești criteriile de eligibilitate, te poți înscrie în programul „Vreau în toată România – Un ajutor mic pentru viitoarele afaceri mari”, completând formularul de înscriere, disponibil aici. Completarea formularului durează cel mult 5 minute, dacă ai toate documentele necesare.

Ce acte sunt necesare pentru înscrierea în programul „Vreau în toată România?”

Documentele pe care trebuie să le prezinte companiile care doresc să se înscrie în program sunt:

  1. Copie după Actul Constitutiv;
  2. Copie după Certificatul de Înregistrare;
  3. Copie după CI-ul/BI-ul administratorului;
  4. Un extras de cont unde este vizibil IBAN-ul societății, CUI-ul și numele companiei
  5. 2-3 exemple de produse pe care compania care se înscrie în program dorește să le comercializeze în site-ul www.emag.ro;
  6. O declarație în scris, pe proprie răspundere, în care precizează că nu folosește niciun canal de vânzare online;
  7. 5 fotografii realizate în magazinul fizic în care retailerul își desfășoară activitatea în prezent.

Cum o să vând prin platformă?

Odată ce produsele tale devin active pe eMAG, clienții le vor putea comandă din site sau din aplicație. Pentru fiecare comandă primită de la clienți o să primești o notificare, pe adresa de e-mail pe care dorești să o folosești pentru corespondență cu eMAG Marketplace, care îți va indică faptul că o comandă a fost plasată, în aceeași notificare existând și un link care te va duce direct în interfață de procesare a comenzilor din platforma eMAG. Poți regăși comenzile noi și în secțiunea Comenzi, din contul tău de pe eMAG Marketplace.  Pentru fiecare comandă nouă trebuie să începi pregătirea și ambalarea produsului și apoi să generezi documentul de livrare prin curierul selectat de ține, direct din interfață. Acesta este momentul în care curierul va fi anunțat și va veni la locația declarată că și punct de ridicare pentru a prelua coletul și a îl expedia clienților.

În cazul în care produsele tale sunt în proiectul Fulfilment by eMAG (FBE), noi ne vom ocupa de procesarea și livrarea comenzilor tale.

Contract și comision

FAQ

Când încasez banii și cum?

Indiferent de metoda de plată aleasă de către client, fie că alege să plătească prin card bancar, fie prin ramburs, suma aferentă comenzilor tale va fi depusă într-un cont colector eMAG Marketplace, de unde eMAG va face către tine plăți de 2 ori pe lună astfel:

  • pentru comenzile finalizate de tine în perioada 1-15 a lunii curente, plata de la eMAG se va face în data de 17 a lunii curente (sau în prima zi bancară ulterioară acesteia, dacă data de 17 este zi liberă), tu urmând să încasezi banii ulterior acestei date, în funcție de rapiditatea transferului bancar și de banca unde ai deschis contul.
  • pentru comenzile finalizate de tine în perioada 16-31 a lunii curente, plata de la eMAG se va face în data de 2 a lunii următoare (sau în prima zi bancară ulterioară acesteia, dacă data de 2 este zi liberă), tu urmând să încasezi banii ulterior acestei date, în funcție de rapiditatea transferului bancar și de banca unde ai deschis contul.

Trebuie să plătesc un cost de listare în funcție de numărul de produse?

Nu există cost de listare, indiferent de numărul de produse listate.

Ce comisioane voi avea după perioada promoțională?

După încetarea perioadei de campanie, începând cu 01.04.2021, se va aplica grila de comisioane standard. Aceasta vă este expusă în contul de seller încă de la validarea contului în platforma eMAG Marketplace.

Produse

FAQ

Ce categorii de produse pot să vând prin programul „Vreau în toată România?”

Pot fi comercializate orice tip de produse de serie (inclusiv de serie mică), cu excepția produselor alimentare și perisabile.

Câte produse pot lista?

Poate fi listat un număr nelimitat de produse.

Trebuie să am un stoc fizic de produse?

Da, este obligatorie disponibilitatea stocului pentru că produsele tale să fie listate și disponibile spre vânzare.

Care este stocul minim necesar?

Stocul minim este de 1 bucată și trebuie actualizat pe măsură vânzărilor. Un produs este activ la vânzare pe eMAG Marketplace atâta vreme cât acesta are minim 1 bucată că stoc încărcat în platformă.

Cum pot publica produsele?

Produsele pot fi publicate prin două metode:

  1. În interfața de lucru eMAG Marketplace în secțiunea Produse > Adaugă produse, poți lista produsele unul câte unul, completând caracteristicile sale, adăugând poze, preț și stoc;
  2. Importarea produselor printr-un fișier excel, prin care vei putea propune spre publicare, automat, sute de produse fără prea mult efort.

Pentru a completă corect fișierul excel, îți recomandăm să urmărești cu atenție paginile suplimentare ale documentului, ce conțin explicații detaliate.

Cum trebuie să ambalez produsele?

Pentru perioada în care te ocupi singur de livrarea acestora îți recomandăm să le ambalezi în așa fel încât să eviți deteriorarea ambalajului original și/sau a produsului pe timpul transportului.

Poți folosi plicuri cu protecție la șoc, cutii de carton, folie cu bule sau folie stretch.

În cazul în care produsele tale sunt programul Fulfilment by eMAG (FBE), noi ne vom ocupa de ambalarea corespunzătoare a produselor tale.

Ce trebuie să știu despre pozele produselor? Câte trebuie? Ce rezoluție? Pot să le fac la mine în magazin?

Toate produsele eMAG trebuie să conțină poze pe fundal alb.

Pentru o vânzare cât mai bună, îți recomandăm 5 fotografii pentru fiecare produs publicat. Alege poze clare, bogate în detalii, care să înlocuiască cât mai mult din experiența unui magazin fizic. Dimensiunea minimă acceptată este de 640 x 640 pixeli, iar dimensiunea maxim acceptată este de 6000 x 6000 pixeli. Da, fotografiile pot fi făcute în magazinul tău dacă îndeplinesc condițiile de mai sus.

Cine stabilește politică de preț? Pot să o schimb oricând?

Fiecare magazin partener este responsabil de politica de preț a produselor sale, comercializate pe platforma Marketplace. Prețurile pot fi schimbate oricând, fiind actualizate în site sau în aplicație, imediat după modificare.

Suport pentru tine

FAQ

Cu ce mă va ajuta consultantul eMAG?

Consultanții vor veni în ajutorul tău în următoarele situații:

  • Alegerea unei firme de curierat;
  • Identificarea strategiilor de creștere în cadrul platformei: categorii de interes, recomandaâări pentru desfășurarea unor campanii standard sau personalizate;
  • Transmiterea de recomandări pentru optimizarea timpului de procesare comenzi, în vederea predării acestora către curier;
  • Detalierea proceselor necesare pentru menținerea și îmbunătățirea indicatorilor de sănătate a contului care au impact asupra clientului;
  • Transmiterea de recomandări pentru îmbunătățirea experienței de cumparare a clientului;
  • Realizarea de analize personalizate pe evoluție rezultate și implementarea unui plan de acțiune;
  • Prezentarea fluxurilor operaționale și financiare din platforma eMAG Marketplace;
  • Organizarea de webinarii pentru a discuta despre teme de interes pentru tine;
  • Prezentarea proceselor de listare produse;
  • Monitorizarea volumulelor de retur și a reclamațiilor;
  • Recomandări și estimări legate de evoluția stocurilor;

 

În plus dacă ai activ serviciul Fulfilment by eMAG (FBE) vei primi ajutor și pentru următoarele situații:

  • Urmărirea fluxurilor de comenzi și retururi în relația cu depozitul pentru respectarea termenelor asumate;
  • Prezentarea fluxurilor Fulfilment by eMAG (FBE): creare cereri de recepție și retragere produse;
  • Verifică daca produsele propuse îndeplinesc criteriile de acceptare în depozit;

Ce se întâmplă după cele 3 luni în care primesc un consultant gratuit?

La finalul perioadei de 3 luni, timp în care ai primit consiliere personalizată gratuită, considerăm că vei fi deja în posesia tuturor informațiilor care să îți permită să operezi pe cont propriu magazinul tău de pe eMAG Marketplace în condiții optime. Programele și funcționalitățile platformei, respectiv tutorialele video și articolele din academia digitală eMAG, la care vei avea acces încă din prima zi, îți vor permite să te dezvolți, atât cât vei dori. În cazul în care, după această perioada asistată, vei întâmpina probleme sau ai neclarități ne vei putea contacta oricând prin intermediul platformei cu ajutorul formularului de contact, din secțiunea Mesagerie.

Pot avea acces la tutoriale video? Cum?

Platforma eMAG Marketplace îți pune la dispoziție, în mod gratuit, 24/7, un set complet de tutoriale video și  sute de articole despre cum poți performa mai bine pe eMAG Marketplace și în online, în general. Pentru a avea acces la tutoriale este necesar să  accesezi secțiunea eMAG Academy din contul tău de seller, după ce acesta va fi activat.

Promovare

FAQ

Ce reprezintă eMAG Ads?

eMAG Ads este un modul de promovare digitală prin intermediul căruia poți derula, contra cost (model pay per click – PPC), campanii de promovare pe eMAG, pentru o serie de obiective, precum: lansarea unui produs sau a unei game noi de produse, creșterea vizibilității produselor deja listate, campanii de lichidări de stoc, promovarea poduselor de sezon, creșterea vânzărilor.

La activarea programului „Vreau în România” beneficiezi gratuit de un credit în valoare de 1.000 de lei cu o valabilitate de 4 luni de la data activării contului, pe care îl poți folosi că să descoperi beneficiile eMAG Ads

Când primesc creditul eMAG Ads în valoare de 1000 de lei?

Creditul gratuit în valoare de 1000 de lei pentru eMAG Ads devine disponibil în momentul îndeplinirii tuturor condițiilor pentru activarea contului tău de seller.

Cum și unde pot să folosesc creditul inițial eMAG Ads?

Creditul în valoare de 1000 RON pentru eMAG Ads poate fi folosit pentru executarea uneia sau a mai multor campanii de promovare digitală – promovarea unui singur produs sau a unei selecții de produse dintre ale tale. Trebuie să reții că acest buget poate fi utilizat exclusiv în platforma eMAG Marketplace.

De ce pierd valoarea creditului promoțional eMAG Ads dacă nu îl folosesc în primele 4 luni?

Valabilitatea creditului eMAG Ads corespunde cu faza de calibrare a strategiei tale de dezvoltare online, ce va fi construită împreună cu consultantul dedicat. Dacă, după primele 4 luni, nu ai folosit acest credit gratuit, considerăm că nu doreșți să profiți de beneficiile pe care ti le poate aduce.

Pot să retrag cash creditul eMAG Ads?

Bugetul poate fi utilizat exclusiv în platforma eMAG Marketplace în condițiile îndeplinirii criteriilor de eligibilitate pentru campania „Vreau în toată România”, deci nu poate fi retras sau folosit într-o altă formă.

Serviciu Fulfilment by eMAG (FBE)

FAQ

Ce e Fulfilment by eMAG (FBE)?

Fulfilment by eMAG (FBE) este un serviciu de logistică integrată ce îți oferă posibilitatea să accesezi depozitele eMAG, având la dispoziție următoarele servicii: storage (recepția produselor, evaluare cantitativă și calitativă a produselor, integritate colete, depozitare), inventarierea produselor aflate în FBE, preluarea comenzilor, picking (culegerea produselor din depozit, confirmarea solicitării din comanda clientului), packing (împachetarea produselor în vederea expedierii către client), gestionarea soluțiilor care apar în interacțiunea cu clientul, retur (gestionarea fluxului de retur).

Pot accesa Fulfilment by eMAG (FBE) încă de la început?

Da, programul Fulfilment by eMAG (FBE) poate fi accesat încă de la început, în condițiile de tarifare standard. Prin participarea în programul  „Vreau în toată România” poți beneficia de gratuitate la serviciile Pick, Pack & Shipment (manipulare, ambalare și transport către clienți) dar doar în perioada 01.04.2021-31.03.2022. Orice alt interval în afara acestei perioade va presupune să fii de acord cu plata integrală a tarifelor presupuse de Fulfilment by eMAG (FBE).

Dacă mă retrag din Fulfilment by eMAG (FBE) pot rămâne pe eMAG Marketplace?

Da, poți folosi în continuare serviciile platformei asigurând în regie proprie serviciile de depozitare, operațiunile logistice, livrarea către clienți cât și gestionarea retururilor pentru produsele tale.

Care sunt tarifele Fulfilment by eMAG (FBE) care se aplică după expirarea programului?

Anexa de tarife pentru Fulfilment by eMAG(FBE) va intra în posesia ta de la începutul colaborării, urmând să o regăsești în secțiunea de Documente Legale din contul tău de pe eMAG Marketplace, imediat ce vei dori activarea serviciului. După perioada 01.04.2021-31.03.2022, serviciile prestate se vor tarifa conform acestei anexe.

Livrare și retur

FAQ

Cine procesează livrările către clienți?

În perioada de colaborare în care tu îți gestionezi direct livrările comenzilor către clienți ești responsabil de operarea și livrarea la timp a acestora.

În perioada de colaborare în care accesezi serviciul Fulfilment by eMAG, tu doar trebuie să trimiți marfa la depozitul eMAG, iar noi ne ocupăm de acolo de onorarea comenzilor pentru produselor tale.

Cine procesează returul de la clienți?

În perioada de colaborare în care tu îți gestionezi direct livrările comenzilor, ești responsabil și de procesarea retururilor de la clienți, respectând legislația în vigoare.

În perioada de colaborare în care accesezi serviciul Fulfilment by eMAG (FBE), noi ne ocupăm de returul produselor tale.

Ce termen de retur trebuie să acord și de ce?

Trebuie să acorzi un termen de retur de minim 14 zile calendaristice. Conform Ordonanței de Urgență Nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate la distanță: ‘Consumatorul are dreptul de a se retrage din prezentul contract, fără a fi nevoit să justifice decizia de retragere și fără a suportă alte costuri decât cele prevăzute la art.13 alin.(3) și art.14 din O.U.G Nr.34/2014, în termen de 14 zile începând de la ziua în care intră în posesia fizică a produsului. Cheltuielile de returnare sunt suportate de consumator’.

În baza experienței noastre de până acum, îți recomandăm un termen de retur de minim 30 de zile, deorece acest termen extins crește încrederea clienților în magazinul tău și poate să îți aducă vânzări mai mari.

Cât de repede trebuie să livrez comenzile?

Pentru o experiență ideală a clientului, îți recomandăm ca tot procesul de livrare (pregătirea comenzii, predarea acesteia către curierul selectat și livrarea efectivă a acesteia la client) să se realizeze într-un termen de maxim 24-48 de ore de la momentul în care clientul a plasat comanda.

Cum trebuie să livrez produsele?

Pentru a livra produsele, este necesară încheierea unui contract de livrare cu cel puțin unul dintre curierii integrați în platformă: Sameday, Fan Courier, Urgent Cargus și/sau DPD. Tarifele de livrare vor fi negociate  de tine direct cu firmele de curierat. Costul de transport va fi achitat separat, direct companiilor de curierat.

Cum și unde livrez?

Produsele pregătite de tine sunt preluate de unul dintre curierii agreați (Fan Courier, DPD, Urgent Cargus și Sameday) pe baza emiterii documentului de livrare (AWB) din platformă, care va avea precompletată automat adresa de livrare din comandă și vor fi livrate la aceasta de către curierul selectat pentru expediere.

În cazul în care produsele tale sunt în programul Fulfilment by eMAG (FBE), noi ne vom ocupă de livrarea produselor tale.

Trebuie să emit factură sau bon fiscal?

Sigur, pentru toate comenzile primite trebuie să emiți o factură fiscală, pe care fie o poți expedia în format fizic, împreună cu produsul, fie o poți încarcă în platforma în secțiunea special dedicată, astfel ea ajungând direct în contul clientului.

Odată emisă factură fiscală, bonul fiscal nu mai este necesar.

Ce mai trebuie să știu?

FAQ

De ce nu ați început mai devreme campania?

Pandemia a transformat complet mediul în care activăm și, încă de la primele semne ale crizei sanitare, am anticipat că sectorul de retail tradițional va fi afectat și ne-am dorit să întindem o mână de ajutor. În prima etapă, am analizat evoluția situației, pe plan local și internațional, deoarece dezvoltarea unui astfel de program necesită o bună înțelegere a provocărilor cu care se confruntă potențialii beneficiari, alături de posibilele scenarii de evoluție. Apoi, după ce ne-am făcut o idee mai clară privind scenariile de evoluție, am dezvoltat pachetul de beneficii și detaliile de implementare – precum beneficiari, durată proiect, timp de implementare. Credem că soluția de sprijin pe care am dezvoltat-o și în care am investit 3 milioane de lei va răspunde nevoilor comercianților care vând offline. Ne așteptăm ca rezultatele proiectului să fie pozitive și avem încredere că schema de sprijin are toate componentele necesare pentru a-i ajuta pe beneficiari să depășească această perioada.

Pot să acord vouchere pentru reduceri la mine în magazin offline?

Nu poți desfășura o campanie pentru emitere vouchere în vederea folosirii lor în magazinul fizic.

După cât timp mă pot retrage din platforma?

Sellerii au libertatea de a-și retrage oricând consimțământul privind derularea activității în platforma eMAG Marketplace și nu există o durata minimă de colaborare. Din momentul în care seller-ul reziliază contractul, contul eMAG Marketplace va fi inactivat în 10 zile. Dacă un seller decide să se retragă din platformă înainte de epuizarea beneficiilor pe care le-a primit, acestea nu vor putea fi retrase sub formă de cash (precum creditul neconsumat de eMAG Ads).

Cine procesează reclamațiile de la clienți?

Atunci când situația o va impune, ai obligația de a soluționa în termen de maxim 24 de ore reclamațiile venite de la clienți. Acestea îți vor fi transmise de către operatorii Suport Clienți eMAG direct în secțiunea Reclamații, din contul tău de seller eMAG Marketplace.