F64: unul dintre cele mai importante avantaje ale înscrierii în Marketplace îl reprezintă creșterea vânzărilor

Cu eMAG Marketplace am identificat o oportunitate în a ne adresa cât mai multor oameni pasionați de imagistică. Am intrat în Marketplace în 2015, pentru că această platformă reprezintă un canal în plus de promovare a serviciilor noastre.

Comunitatea foto și clienții interesați de echipamente sau de actualizarea truselor foto cunoșteau F64, mai ales că de câțiva ani suntem poziționați și central, pe bulevardul Unirii. Încă de când am pornit afacerea, știam că piața este mult mai mare, că vrem să ajungem la cât mai mulți oameni, să-i educăm, astfel încât să găsească în fotografie ceva al lor, fie că este doar pasiune, fie că devine meserie. De aceea, oferim și cursuri de educație foto, pentru cei care vor să obțină tot ce-i mai bun dintr-un echipament foto.

Ca multe alte idei îndrăznețe din lume și afacerea F64 a pornit din pasiune. De fapt, și numele ne leagă direct de fotografie. „F64“ este atât o măsură a diafragmei obiectivelor, cât și numele unuia dintre cele mai faimoase grupuri foto din lume. Mie îmi plăcea să fotografiez, cunoșteam foarte mulți oameni cu care împărtășeam aceeași pasiune, ne întâlneam, discutam, dezbăteam tehnici și compoziții. Ne-am îndreptat pas cu pas către comerț. Am început cu o consignație, iar în 2001 am lansat împreună cu Daniela Becheru ceea ce a devenit între timp cel mai mare magazin foto-video din România.

Noi vindem atât offline, cât și online. Spre deosebire de traficul din magazin, pe cel de pe site îl observăm direct. Acesta a fost primul feedback pozitiv al parteneriatului, o creștere a numărului de vizitatori. Apoi, a crescut și rata de conversie, vizitatorii devenindu-ne clienți.

Apreciem mult inițiativa eMAG de a dezvolta un Marketplace local și de a aduce acolo unii dintre jucătorii cheie din piața e-commerce, dar și nume noi. Pentru că am dorit să comercializăm în platforma eMAG un număr mare de produse, cea mai mare provocare pe care am identificat-o a constat în publicarea produselor pentru a fi afișate pe site. Cu atât mai mult apreciem funcțiile din contul de utilizator Marketplace: noile rapoarte de KPI (Key Performance Indicator), panoul de administrare pentru vânzări și fluxul de procesare a comenzilor, care a fost ușor de integrat în platforma F64. Cea mai mare comandă primită până în prezent a fost de 200 de bucăți dintr-un singur produs.

Odată cu prezența în Marketplace, am deschis apetitul mai multor oameni către fotografie și am observat o creștere a vânzărilor pentru produsele din gama entry-level.

Este evident că unul dintre cele mai importante avantaje ale înscrierii în Marketplace îl reprezintă creșterea vânzărilor.

Însă, companiile care doresc să intre pe această platformă trebuie să o facă doar atunci când au suficient stoc și capacitatea de a îndeplini criteriile de intrare în Marketplace: livrare la termen, ambalare corespunzătoare a produselor etc. Vorbim de așteptări pe care oamenii le au deja și nu este corect față de ei să nu te achiți de aceste îndatoriri.

Orice afacere care intenționează să se lanseze online trebuie să o facă doar atunci când poate asigura bunul mers al serviciilor, cu un număr rezonabil de oameni. Trebuie să se aștepte la un flux mai mare, prin urmare vor avea nevoie și de o echipă pe măsură.

Pentru mine, ca antreprenor, mediul online înseamnă, în primul rând, vizibilitate mult mai mare. Oamenii te găsesc mai ușor și ajung să plaseze comenzi mai des. Dacă ar fi să compar, e ca diferența între mersul pe jos și cel cu mașina. Tot acolo ajungi, dar mult, mult mai repede și mai sigur.

Pentru mai multe informații, vă așteptăm în Mesagerie, iar dacă doriți să discutați despre oportunități de creștere, alăturați-vă nouă în grupul de Facebook

EXPLOREAZĂ RECOMANDĂRILE NOASTRE